Ce ar însemna o intervenție militară străină în Siria pentru economia mondială

Ce ar însemna o intervenție militară străină în Siria pentru economia mondială
Publicat: 07/09/2013, 16:43
Actualizat: 21/03/2019, 14:29

O intervenție militară străină în Siria ar putea duce la creșterea prețurilor petrolului, lucru care ar avea la rândul său efecte negative asupra creșterii economice mondiale, este de părere Andrei Kostin, unul dintre șefii celei mai mari bănci din Rusia – VTB, informează Ria Novosti.

„Prețurile petrolului ar putea crește puternic, lucru care ar aduce Rusiei profit pe termen scurt, dar ar fi cu siguranță negativ pentru perspectiva globală de creștere”, a declarat Kostin.

El explică, de asemenea, că unele țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, au fost capabile să se dezvolte în trecut pe seama războiului, dar că acesta a adus în principal distrugere și instabilitate economiei mondiale.

„Am avea în Siria același lucru pe care în avem în Egipt sau Libia – o altă țară cu instabilitate politică ce nu poate fi rezolvată”, a mai adăugat reprezentantul celei mai mari bănci din Rusia.

Problemele au început în Siria în luna martie a anului 2011 și au culminat cu un război civil. Peste 100.000 de persoane au fost ucise până la ora actuală în timpul conflictelor, potivit estimărilor Statelor Unite ale Americii.

Oficialii americani au votat favorabil în cursul săptămânii pentru oferirea autorității necesare lui Barack Obama în vederea utilizării forței armate împotriva Guvernului președintelui sirian Bashar al-Assad, ca răspuns la un presupus atac cu arme chimice care ar fi avut loc luna trecută.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor